June 4, 2016

Lui Liviu Antonesei, cu drag

Există lucruri care nu se negociază sezonier în funcție de campanii și alegeri: respectul, admirația, prietenia. De aceea nu vă scriu pentru a încerca să vă conving de un lucru sau altul, ci pentru a înțelege mai bine.

Un cunoscut comentator, declarat susținător al lui Marius Bodea, aflând că veți vota „util” pentru Primărie, vă laudă – spune că i-ați confirmat că sunteți inteligent. Nu cred să fi avut cineva vreun dubiu. Eu când mă gândesc la Liviu Antonesei, dincolo de inteligență și talent, îmi vine în minte mai degrabă altceva: Liviu Antonesei e un om liber. Știți ce înseamnă să nu fii un om al sistemului. Știți ce greu e și că există un preț de plătit. E cu atât mai trist când oamenii liberi, atunci când fac un pas în față, nu au nici măcar susținerea celor ca ei.

Votul util are o logică atunci când ai în față două opțiuni cât de cât distincte. Vrem să scăpăm de PSD, așa că alegem pe cei care îi sprijnă de peste 12 ani, aducându-i și menținându-i la putere. Arată calculele că există riscul de a ne irosi votul? Păi hai să vedem între ce să alegem:

  • între unul care în 2012 l-a susținut în alegeri pe Gheorghe Nichita și unul care în 2012 l-a susținut în alegeri pe Gheorghe Nichita
  • între unul care a fugit de dezbateri pe care le bănuia incomode și unul care a făcut la fel
  • între doi care candidează în numele schimbării deși au contribuit masiv, alături de partidele lor, la ne-schimbarea acestui oraș
  • între doi reprezentanți ai partidelor care au votat scrutinul într-un singur tur
  • între unul care a folosit BZI pentru anti-campanie și unul care a folosit Antena3
  • între unul care a folosit instituția din subordine, cu banii publici aferenți, pentru a-și face campanie și unul care… aici e simplu, sunt pur și simplu identici

În schimb, cel mai grav lucru mi se pare amenințarea voalată. Insinuările repetate că dacă nu votezi pe unul dintre ei ești prost. Că nu are sens să alegi din afara lor, că e o copilărie să încerci să schimbi ceva. Demobilizarea oamenilor care vor să se implice. Sunt unul dintre cei care au muncit (nu puțin și nu pe bani) la campania lui Andrei. Fără speranța vreunui câștig personal sau a parvenirii. Am fost alături de colegii mei atacat și jignit permanent. Că suntem pesediști, blatiști, păpușile lui Chirica… pentru simplul motiv că refuzăm să fim cu ei. Ieșim în stradă să cerem altceva. Iar cu prima ocazie plecăm capul tot în fața lor.

Am ajuns să nu mai alegem sperând că vom avea pesediști sau peneliști sau pemepiști sau cine știe ce alte feluri de securiști buni la conducere. Ne-au făcut să votăm fără speranță. Până și poetul Liviu Antonesei face acum calcule. Dar poate, domnule Antonesei, votul nostru să fie despre altceva decât despre viitor? Există câștig mai mare decât un prim pas al celor care îndrăznesc să facă un pas în față, nefiind parte a sistemului corupt care ne conduce de atâtea zeci de ani? Există vot mai risipit, mai inutil, decât cel refuzat oamenilor noi?

Comentarii

comentarii