May 22, 2015

Tătă lumea din capitala noastră culturală

L-am întrebat pe Marius Mitrofan la finalul proiecției documentarului regizat de el și produs de Iosif Prodan dacă evenimentul a făcut parte din FIE. Nu a râs la gluma mea. Și avea dreptate. De ce nu ar fi fost?

Tătă lumea din comuna noastră e povestea adevărată a unui arhitect tânăr care a uitat că Sorin Onișor e artist, nu documentarist și avea în minte imaginea idilică a satului românesc. Așa că se duce să implementeze un proiect (nu excentric, doar de bun gust) într-o comună la 16 km de Iași. Se întâmplă pe parcursul celor două ore din documentar lucruri pe care trebuie să le vedeți cu ochii voștri. O să aveți ocazia săptămâna viitoare. Spoiler alert: omul termină proiectul dar are doar două cioate în loc de aripi. Entuziasmul cu care a venit în sat nu e egalat decât de nerăbdarea de a-l lăsa în urmă.

Proiecția a avut loc într-o hală dezafectată pe care, spunea Marius, cei de la Addarta au renovat-o ca să o transforme într-o casă de cultură „fără bani”. Își fac acolo și studio, și săli de repetiții în care artiștii tineri care doresc să își poată desfășura activitatea. Marius Mitrofan părea entuziast. Mi-a fost teamă să îi spun că îmi amintește de entuziasmul protagonistului său. Pentru că mă tem de ușurința în care ambientul absurd poate face bucuria creatoare să se stingă.

În centrul orașului se montează o scenă de mii de euro pe care, înțeleg, urmează să concerteze printre alții Marcel Pavel. Sigur, nu doar el. E bine că se face FIE. Sunt acolo evenimente la care îmi doresc să particip și la care voi fi prezent (prezența lui Vali Boghean pe scena din fața Palatului Culturii este, realmente, o bucurie). Dar cât de frumos ar fi un festival care, vrând să ne poarte în lumea culturală bună a Europei, să îi îmbrățișeze și să se mândrească și cu Mitrofan, Prodan, Serghie și alții ca ei! Tineri care luptă pentru a-și duce la capăt proiectele pentru că au o idee în care cred. Documentarul vorbea despre un sat românesc ostil, departe de imaginea idilică pe care o avem despre el. M-am rușinat un pic când, gândindu-mă la felul în care ne auto-proclamăm capitală culturală a României, mi-am dat seama că suferim de același tip de confuzie. Neîncurajând inițiative locale creative curajoase și originale, suntem doar un sat ceva mai mare, cu un mall ochios în mijloc.

Comentarii

comentarii